Motive si Motivatii

Am fost de-a dreptul plecata de pe aici , , n-am avut minute sa raspund la comentarii . N-am fost pe  net aproape deloc . Intre timp am mai fost cu Theodora o data in clinica pentru o sedinta de chimioterrapie . Sedinta incheiata in bune conditiuni , Theodora alergand pe holul clinicii si sarind in sus de bucurie ca scapase de perfuzie si aparatul de monitorizare . Ii multumim lui Dumnezeu ca ea continua sa uimeasca medici si asistente deopotriva ,  cu starea ei de bine .

Nu a scapat insa nici ea de sindromul salamului . Imi spuneau mai multe mamici si imi spunea chiar si doctorita ei – O sa vedeti ca o sa aiba o perioada in care o sa ceara numai salam afumat . Am tot zambit usurel pe tema asta , pentru ca timpul trecea si Theodora traise pe rand sindroamele ei . Intre doua sedinte a mancat numai rodii , intre alte doua numai capsuni , intre altele numai Weiss Kugel ( mingiutele fermecate ) , intre alte doua samburi de caise . Si cand ma pregateam sa cred ca scapa de cel cu salamul afumat , numai ce intru cu ea in magazinul din apropiere si se repede drept la salamul de curcan , apoi cu o incantatie in glas , imi zice – De asta vroiam sa mananc si nu stiam cum se cheama . Pana la urma am supravietuit acestei situatii , cumparandu-i bineneteles o specie de salam de la Alnatura si incurajata totusi ca asa lovita de sindrom cum era saracuta . nu a renuntat la obisnuitul smothie de zmeura , singurul ajutor real . A doua zi de chimioterapie mi-a zis ca nu mai vrea salam .  Atunci cand manca numai rodii as fi vrut sa nu i se mai termine pofta aceasta , acum abia mai respiram in asteptarea incheirii sindromului acesta .   Incerc sa ma adun din cat ma imprastiasem si sa continuam , ca tot mai avem doar doua sedinte . 

Pe cand insa ma uitam tot mai mult si tot mai des la oboseala-mi crunta , aporape ca se intreba domnul meu drag daca o sa vad florile si ciocolata de aprofundata ce eram sa-mi masor oboseala precum febra la copilul mic , numai ce imi scoate Bunul Dumnezeu in cale un pic de treaba , numai buna sa-mi indrept spatele si sa uit ca-s obosita. 

Cum pluteam eu usor , pe holul clinicii spre camera Theodorei , sa tot fi fost saptamana trecuta , la cateva ore dupa marea zi a mamei si femeii si alte cele . Ma gandeam la cat muncise Pruncu’ sa-mi faca o felicitare si la faptul ca primavara , nu reinvie doar natura ci pot sa invieze si morti , crezuti de ceilalti morti de-a binelea , ca si dragostei ii prieste invierea si reinvierea , ca o sa treaca si furtuna care ne-a franjurat familia in fasii subtiri …….

Bantuind eu dusa pe ganduri pe acolo pe hol , numai ce aud vorba dulce romaneasca vorbita la telefon. Nu-i frumos sa tragi cu urechea , dar sunt situatii in viata , cand pur si simplu inima iti dicteaza sa faci un lucru anume si se mai intampla ca daca nu-i dai ascultare sa- l faci , te bantuie regretul ca o stafie mai tarziu . Asa ca , mi-am ascultat inima . Si deodata pana a doua zi spre seara am realizat ca am ceva de facut , ca aduc bucurie pana la lacrimi in ochii unor parinti veniti sa-si trateze copilul in Freiburg pentru singurul motiv ca boala nu astepta iar clinica de aici fusese prima care trimesese raspuns . Chiar ma intrebam uluita daca ii ajut pe ei sau pe mine cel mai mult . Deja oboseala trecuse pe planul doi , chiar daca e tot acolo . Mare si grasa . 

Această intrare a fost publicată pe Martie 13, 2012. 5 comentarii

Vine primavara ,….. se simte aer de normalizare

Batea un vant cu vesti interesante dinspre Realitatea Tv , taman acu cand vine primavara , se lumineaza de ziua si in capetele amortite ale distinsilor nostri parlamentari . tindem spre o forma normala de civilizatie in care abuzorul , verbal, psihic , fizic , sexual sau spiritual , ar ajunge in sfarsit scuturat bine si pus la racoare , obligat sa nu se apropie la mai mult de 200 m de victima , plati si amenzi , chestii trestii de genul ajutorului acordat victimei , en fine , treburi care in halte tari sunt deja practicate de multisor timp .  Nu-i rau !  numai sa indrazneasca victimele sa ceara ajutor . Suntem campioni la comportamentul urat , si abuziv in familie . Romanul stie sa-si pocneasca nevasta chiar si preventiv . Asa ca sa-i strie de frica . Femeia romanca  , putin destupata la minte , poate incasa toata viata , constant palme de la iubitul sot fara macar sa o deranjeze asta . In numele unor conceptii prapadite , in numele istoriei dezastruase a unor familii in care biata fata asa  a crescut , vazand cum tata o pocneste pe mama cand nu-i convine ceva . 

Dar se ridica o intrebare ; de ce se pune mereu , pe primul loc , abuzul sotilor asupra sotiilor ,si nu se prea vorbeste despre barbati abuzati , cand , de ce nu , au aceleasi drepturi , inclusiv acela de a fi victime . Si nu dezminte nimeni ca mai e pe ici colo alergand cu bicicleta dupa cate un caz  si de lup mancat de oaie . La procentajul de femei abuzate , numarul barbatilor abuzati este mult mai mic . La drept vorbind , sunt atatea femei care stau intr-o casnicie semnata de abuz , pentru ca nu pot pleca de acolo , nu au curajul , nu au posibilitatea , se tem . Sunt victimele unor mentalitati gresite . Cat despre un barbat care se complace in starea de victima intr-o casnicie si suporta abuzul ? cu siguranta nu are toate tiglele pe casa . 

Această intrare a fost publicată pe Februarie 28, 2012. 5 comentarii

Un lacat pentru dragoste , va rog !

De cate ori aleg , sa trec pe podul de peste lacul din cartier , ma intalnesc cu ele –  lacatele dragostei .

podul cu picioare albastre

Sunt multe , si diverse , prinse fiecare pe cate o tablie a balustradei de protectie de pe podul cu picioare albastre . Este probabil un fel de traditie , urmata de unii credinciosi ai acestei idei , cum ca , acest lucru odata infaptuit ti-ar purta noroc in relatia pe care tocmai o incepi , o continui sau ai legiferat-o poate cu un act de casatorie . Lacatul se incuie iar cheia se arunca in apa lacului albastru si curat , ca simbol al unei iubiri ce nu mai poate fi dezlegata . Al unei relatii ce nu se va rupe niciodata . 

Sa aduca oare noroc , lacatul cu pricina ? Dupa numele gravate pe ele se poate deslusi ca prizonierii unei astfel de conceptii sa zicem dragute , sunt din cateva feluri de natii si popoare , inclusiv de ai nostri IUHUUUUUUUUUUUUU! (se putea sa lipsim la apel?)

  Brusc am avut dorinta sa fi avut vreodata imposibila posibilitate de a verifica longevitatea acelor relatii si mai ales starea iubirii acelea marete , legata pentru veci .

Această intrare a fost publicată pe Februarie 25, 2012. 8 comentarii

M-am mutat

intr-un cartier nou , aici pe wordpress. Nu sper ca ar fi ceva mai bine decat acolo unde am fost. Dupa principiul lui Murphy care spune ca pantofii daca sunt frumosi te strang , iar daca sunt comozi sunt oribili , nicaieri nu e raiul aici pe Planeta . M-am mutat pentru ca vroiam ceva nou . Pentru ca am trecut intr-o alta perioada a vietii , si acesta cere innoire. Am lasat vechea  casa deschisa vizitatorilor , chiar daca am tras perdelele sa nu se decoloreze mobilierul . 

Aici imi construiesc o casuta de vacanta , in care sa vin , fara program si reguli , atunci cand am placerea sa mai fac cate ceva la ea . 

Daca intri sa ma vizitezi  , ma bucur ! daca nu gasesti interesant sa ramai sau sa mai treci din cand in cand , este bine pentru mine . Daca vii ca sa vezi ce mai zic , si cum o mai duc , doar ca sa poti sa ma judeci , ai libertatea s-o faci , dar n-o sa-ti dau satisfactia ca imi pasa . 

Ma bucur si ma felicit ca am depasit faza in care conta numarul de cititori, zelist, carnaval cu imagini fara cuvinte , plimbari de aiurea prin blogosfera , etc. Ma cheama viata si jur ca este mai interesanta decat toate astea la un loc . Incerc sa descopar noi perspective de a gusta ziua de azi . 

Această intrare a fost publicată pe Februarie 23, 2012. 11 comentarii