Arhivă | Martie 2012

Posibile explicatii ale crizei de identitate a poporului roman

Se potriveste zic eu aceasta ilustratie pe care am notat-o aici mai de mult http://ganduripebigudiuri.blogspot.de/2011/04/ce-esti-vultur-sau-gaina.html .

 

Interesant de aruncat un ochi pe acest documentar

http://www.youtube.com/watch?v=m0QE2hZgp-0&feature=player_embedded

Anunțuri
Această intrare a fost publicată pe Martie 21, 2012. 10 comentarii

Primavara in termenii nostrii

Printre sedinte de chimioterapie si vizite de control al sangelui , primavara se strecoara in suflet , daca o lasi . Suntem binecuvantati pentru ca Theodora are asa o capacitate de a extrage bucuria ca si albina nectarul din fiecare floare intalnita in cale-i . 

Azi , la Clinica pentru vizita saptamanala , si apoi prin Campus-ul Universitar pana acasa , cu Rocky , noul prieten , o trotineta , obiect extrem de folosit aici , chiar si de adulti in toata firea . Ne antrenam usor , usor , in vederea reintoarcerii la bicicleta . 

Această intrare a fost publicată pe Martie 14, 2012. 9 comentarii

Motive si Motivatii

Am fost de-a dreptul plecata de pe aici , , n-am avut minute sa raspund la comentarii . N-am fost pe  net aproape deloc . Intre timp am mai fost cu Theodora o data in clinica pentru o sedinta de chimioterrapie . Sedinta incheiata in bune conditiuni , Theodora alergand pe holul clinicii si sarind in sus de bucurie ca scapase de perfuzie si aparatul de monitorizare . Ii multumim lui Dumnezeu ca ea continua sa uimeasca medici si asistente deopotriva ,  cu starea ei de bine .

Nu a scapat insa nici ea de sindromul salamului . Imi spuneau mai multe mamici si imi spunea chiar si doctorita ei – O sa vedeti ca o sa aiba o perioada in care o sa ceara numai salam afumat . Am tot zambit usurel pe tema asta , pentru ca timpul trecea si Theodora traise pe rand sindroamele ei . Intre doua sedinte a mancat numai rodii , intre alte doua numai capsuni , intre altele numai Weiss Kugel ( mingiutele fermecate ) , intre alte doua samburi de caise . Si cand ma pregateam sa cred ca scapa de cel cu salamul afumat , numai ce intru cu ea in magazinul din apropiere si se repede drept la salamul de curcan , apoi cu o incantatie in glas , imi zice – De asta vroiam sa mananc si nu stiam cum se cheama . Pana la urma am supravietuit acestei situatii , cumparandu-i bineneteles o specie de salam de la Alnatura si incurajata totusi ca asa lovita de sindrom cum era saracuta . nu a renuntat la obisnuitul smothie de zmeura , singurul ajutor real . A doua zi de chimioterapie mi-a zis ca nu mai vrea salam .  Atunci cand manca numai rodii as fi vrut sa nu i se mai termine pofta aceasta , acum abia mai respiram in asteptarea incheirii sindromului acesta .   Incerc sa ma adun din cat ma imprastiasem si sa continuam , ca tot mai avem doar doua sedinte . 

Pe cand insa ma uitam tot mai mult si tot mai des la oboseala-mi crunta , aporape ca se intreba domnul meu drag daca o sa vad florile si ciocolata de aprofundata ce eram sa-mi masor oboseala precum febra la copilul mic , numai ce imi scoate Bunul Dumnezeu in cale un pic de treaba , numai buna sa-mi indrept spatele si sa uit ca-s obosita. 

Cum pluteam eu usor , pe holul clinicii spre camera Theodorei , sa tot fi fost saptamana trecuta , la cateva ore dupa marea zi a mamei si femeii si alte cele . Ma gandeam la cat muncise Pruncu’ sa-mi faca o felicitare si la faptul ca primavara , nu reinvie doar natura ci pot sa invieze si morti , crezuti de ceilalti morti de-a binelea , ca si dragostei ii prieste invierea si reinvierea , ca o sa treaca si furtuna care ne-a franjurat familia in fasii subtiri …….

Bantuind eu dusa pe ganduri pe acolo pe hol , numai ce aud vorba dulce romaneasca vorbita la telefon. Nu-i frumos sa tragi cu urechea , dar sunt situatii in viata , cand pur si simplu inima iti dicteaza sa faci un lucru anume si se mai intampla ca daca nu-i dai ascultare sa- l faci , te bantuie regretul ca o stafie mai tarziu . Asa ca , mi-am ascultat inima . Si deodata pana a doua zi spre seara am realizat ca am ceva de facut , ca aduc bucurie pana la lacrimi in ochii unor parinti veniti sa-si trateze copilul in Freiburg pentru singurul motiv ca boala nu astepta iar clinica de aici fusese prima care trimesese raspuns . Chiar ma intrebam uluita daca ii ajut pe ei sau pe mine cel mai mult . Deja oboseala trecuse pe planul doi , chiar daca e tot acolo . Mare si grasa . 

Această intrare a fost publicată pe Martie 13, 2012. 5 comentarii